Sfîrşitul

Attila Bartis

EPUB
ca. 10,24

Polirom img Link Publisher

Belletristik / Historische Romane und Erzählungen

Beschreibung

Ajuns la vârsta de cincizeci şi doi de ani şi suspectat de o boală mortală, faimosul fotograf András Szabad se hotărăşte să-şi rememoreze viaţa, pentru a o înţelege mai bine el însuşi. Maturizat în Ungaria comunistă a lui János Kádár, cu o mamă pe care o adoră, dar care moare devreme, şi un tată fost deţinut politic, András se arată refractar la lumea din jur. Renunţă la şcoală, are o relaţie tensionată cu tatăl său, cu care locuieşte într-un apartament din Budapesta, şi îşi găseşte refugiul în arta fotografică. Face fotografii artistice, mai întâi pe cont propriu, iar apoi ca ucenic al unui fotograf bătrân, care are un atelier pentru poze de legitimaţii. Inevitabil, pasiunea lui ajunge să se împletească, chiar foarte strâns, cu viaţa erotică. Până şi viitoarea sa carieră internaţională îşi are originea – într-un mod subtil şi imprevizibil – în fotografia făcută într-o seară, pe furiş, unui cuplu ce face dragoste într-un parc public. Relatând povestea vieţii lui András Szabad, Bartis oferă în acelaşi timp o panoramă a vieţii din perioada comunistă, adesea cenuşie şi sordidă, dar şi stranie, absurdă, disperată. Privirea fotografică a protagonistului, detaşată până la limita autismului, reuşeşte să emoţioneze şi să tulbure, iar construcţia impecabilă a naraţiunii dovedeşte încă o dată calităţile de mare prozator european ale lui Attila Bartis.

Weitere Titel in dieser Kategorie
Cover Răzvrătitul Toderiță
Theodor Aug. Râșcanu
Cover Sfîrşitul
Attila Bartis
Cover Transfer
Liviu Ioan Stoiciu
Cover Disco Titanic
Radu Pavel Gheo
Cover O căutare
Ligia Ruscu
Cover Regele alb
Dragoman Gyorgy
Cover Irod
Asko Sahlberg
Cover Obeliscul negru
Erich Maria Remarque
Cover Poporul cărţii
Geraldine Brooks
Cover Mâța Vinerii
Doina Rusti
Cover Regina roșie
Philippa Gregory
Cover Copiii războiului
Varujan Vosganian
Cover Regina albă
Philippa Gregory
Cover Îmblânzirea reginei
Philippa Gregory
Cover Samuraiul
Endo Shusaku
Cover Baudolino
Umberto Eco
Cover 1989
Buz Adrian
Cover Negru și roșu
Morar Ioan T.
Cover Căpitanul Conan
Vercel Roger

Kundenbewertungen