O căutare

Ligia Ruscu

EPUB
ca. 10,29

PublishDrive img Link Publisher

Belletristik / Historische Romane und Erzählungen

Beschreibung

Lumea lui Şandru, un fiu de crai cam alintat şi delăsător, se prăbuşeşte când află că nu el va fi moştenitorul tronului, ba mai mult, că nici măcar nu se ştie cine îi sunt părinţii. Cutremurat, hotărăşte să lase în urmă curtea domnească şi să plece în lume, ca să afle de unde se trage şi cine este. Înarmat doar cu o sabie veche şi un cuţit cu daruri ascunse, găsit într-un loc unde oamenii se fereau să pună piciorul, cu merinde şi haine puţine, dar hotărât să înfrunte orice i-ar aduce soarta, porneşte într-o aventură fabuloasă. Lui i se alătură prieteni vechi şi noi şi împreună traversează câmpii sterpe, munţi înalţi şi un codru fermecat, unde puţine lucruri sunt ceea ce par a fi. Călătoria nu e uşoară, în cale îi ies spiriduşi înaripaţi, muşaţi, vrăjitori, sburători, oameni şi fiare, şi puţini dintre ei îi doresc binele. Cu încrâncenare neabătută, trece peste toate greutăţile şi pericolele, hotărât să se oprească doar atunci când îşi va atinge ţelul, însă preţul pe care îl plăteşte se va dovedi a fi cumplit de mare. Căutarea lui Şandru devine astfel o fascinantă poveste despre prietenie şi trădare, despre lungul drum către aflarea rădăcinilor şi a adevărului.

Weitere Titel in dieser Kategorie
Cover Răzvrătitul Toderiță
Theodor Aug. Râșcanu
Cover Sfîrşitul
Attila Bartis
Cover Transfer
Liviu Ioan Stoiciu
Cover Disco Titanic
Radu Pavel Gheo
Cover O căutare
Ligia Ruscu
Cover Regele alb
Dragoman Gyorgy
Cover Irod
Asko Sahlberg
Cover Obeliscul negru
Erich Maria Remarque
Cover Poporul cărţii
Geraldine Brooks
Cover Mâța Vinerii
Doina Rusti
Cover Regina roșie
Philippa Gregory
Cover Copiii războiului
Varujan Vosganian
Cover Regina albă
Philippa Gregory
Cover Îmblânzirea reginei
Philippa Gregory
Cover Samuraiul
Endo Shusaku
Cover Baudolino
Umberto Eco
Cover 1989
Buz Adrian
Cover Negru și roșu
Morar Ioan T.
Cover Căpitanul Conan
Vercel Roger

Kundenbewertungen